Declaraţie privind accesibilitatea.

BMW România S.R.L. (denumită în continuare „MINI”) proiectează website-ul astfel încât să fie accesibil, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 232/2022 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor. Prezenta declaraţie privind accesibilitatea se aplică ofertei disponibile pe website-ul www.mini.ro.

În mod special, Legea nr. 232/2022 obligă furnizorii de servicii, printre altele, să proiecteze serviciile de comerţ electronic astfel încât acestea să fie accesibile şi utilizabile de către persoanele cu dizabilităţi, în mod obişnuit, fără dificultăţi speciale şi, în principiu, fără ajutor extern. Aceste cerinţe au fost detaliate suplimentar în Regulamentul de punere în aplicare a Legii privind accesibilitatea, conform căruia trebuie respectate întotdeauna cele mai noi standarde tehnologice. Pe lângă cerinţele tehnice, reglementările legale obligă furnizorii de servicii să pună la dispoziţie anumite informaţii într-un format accesibil.

Descriere generală a serviciului şi explicaţii necesare pentru înţelegerea funcţionării serviciului.

MINI oferă pe website-ul său diverse servicii de comerţ electronic (denumite în continuare „servicii”) care permit clienţilor achiziţionarea de produse şi servicii online. Serviciile disponibile sunt descrise mai jos.

Conţinutul online care nu face parte din serviciile descrise poate să nu fie (încă) accesibil complet.

Comanda online a automobilelor.

Comanda online a unui model începe de pe pagina principală a site-ului MINI. În funcţie de disponibilitate, sunt oferite diferite opţiuni pentru a comanda automobile:

  • Achiziţie
    Clienţii pot achiziţiona modele MINI online, fie direct de la MINI, fie prin intermediul unui Partener MINI, iar livrarea se va face la un Partener MINI.

  • Leasing MINI
    Clienţii pot utiliza automobile prin MINI Leasing oferit de UniCredit Fleet Management S.R.L. și UniCredit Leasing IFN S.A., fără a fi necesară achiziţionarea acestora. În cazul unui contract de leasing pe bază de kilometraj, automobilele sunt puse la dispoziţia clienţilor în schimbul unei rate lunare fixe. Valoarea ratei lunare depinde de preţul modelului, de rulajul anual convenit şi de durata contractului. Durata contractului este, de regulă, între 24 şi 60 de luni. Suplimentar, pot fi adăugate pachete de servicii, cum ar fi reparaţii sau service pentru anvelope.

    La începutul contractului, se poate efectua o plată unică specială de leasing, care reduce valoarea ratei lunare. UniCredit Fleet Management S.R.L. și UniCredit Leasing IFN S.A pot solicita garanţii suplimentare. UniCredit Fleet Management S.R.L. sau UniCredit Leasing IFN S.A. rămân proprietarii automobilului, iar clientul are calitatea de utilizator. Pe durata leasingului, clientul este responsabil pentru asigurarea, mentenanţa şi reparaţiile automobilului.

    Contractul nu poate fi reziliat în mod obişnuit înainte de expirarea termenului contractual. Dreptul la reziliere extraordinară rămâne neafectat.

    La finalul duratei contractuale, automobilul trebuie returnat într-o stare corespunzătoare vârstei sale şi rulajului convenit prin contract. Automobilul trebuie să fie fără daune şi defecte, să fie apt pentru circulaţie şi în stare bună de funcţionare. Urmele normale de uzură nu sunt considerate daune. În cadrul decontării finale, se decontează orice exces sau deficit în ceea ce priveşte kilometrajul, precum şi orice valoare redusă. Acest lucru poate duce la costuri suplimentare pentru client.
  • Solicitare consultanţă
    Clienţii pot solicita consultanţă de la Partenerii MINI prin oferirea datelor lor personale pentru a putea fi contactați ulterior.

  • Trade-In
    Clienţii îşi pot exprima interesul pentru o evaluare a automobilului personal în vederea unui Trade-In prin intermediul partenerilor participanţi. Aceştia pot primi o estimare fără caracter obligatoriu, completând datele personale şi cele ale automobilului.

    Există mai multe modalităţi de accesare a acestor opţiuni:

        1. Căutare automobile noi şi Young Used sau Căutare automobile rulate certificate. Clienţii pot căuta automobile noi, Young Used sau rulate certificate, cu configuraţii specifice. După selectarea unui model, aceştia pot alege, în funcţie de disponibilitate, între achiziţie, leasing, sau solicitarea unei consultanţe. De asemenea, pot vizualiza modele similare și/sau adăuga modelul preferat în lista de favorite.

        2. Configurare personalizată a unui automobil în Configurator. După alegerea unui model de bază, clienţii pot crea o configuraţie personalizată. Ulterior, pot opta pentru a achiziţiona, contracta un leasing, sau solicita consiliere pentru modelul configurat. Configuraţia poate fi salvată, poate fi vizualizat un rezumat şi pot fi explorate modele similare existente deja în stoc.


Decizia între achiziţie sau leasing este luată în timpul procesului de finalizare a comenzii. Pentru leasing, procesul de comandă este completat de o cerere către MINI Financial Services. 

Pe parcursul finalizării comenzii, clienţii îşi pot exprima interesul pentru o evaluare a automobilului personal în vederea unui Trade-In prin intermediul partenerilor participanţi. Aceştia pot primi o estimare fără caracter obligatoriu, completând datele personale şi cele ale automobilului.

Pentru a comanda un automobil este necesar un cont de utilizator MINI (MINI ID).

 

MINI Connected.

Clienţii pot beneficia de servicii digitale dedicate pentru automobilele MNI deţinute, în Magazinul online MINI Connected. Aceştia pot adăuga şi achiziţiona online servicii pentru modelul deja deţinut. Serviciile disponibile variază în funcţie de modelul clientului. Este necesar un MINI ID, iar automobilul trebuie să fie asociat cu acesta.

Accesorii şi servicii.

În Configuratorul pentru accesorii MINI, clienţii pot căuta şi achiziţiona online accesorii din diverse categorii de produse.

În plus faţă de achiziția online a unui automobil, în Căutare automobile noi şi Young Used sau Configurator, clienţii pot selecta, în funcţie de disponibilitate, piese şi accesorii, sau pachete de service şi mentenanţă pentru automobil, direct de pe website.

Programare online.

Clienţii pot face o programare în service la un partener MINI folosind Programare online, alegând serviciile dorite pentru automobilul deţinut şi data programării. Este necesar un MINI ID, iar automobilul trebuie să fie asociat cu acesta.

Test drive.

Clienţii pot rezerva un test drive cu modelul MINI dorit prin Solicită un test drive, completând datele personale, alegând data şi ora dorită, precum şi partenerul MINI de la care doresc să efectueze sesiunea de test drive. Este necesar un MINI ID pentru rezervare.

Respectarea cerinţelor privind accesibilitatea.

BMW România S.R.L. urmăreşte să asigure accesibilitatea website-ului său în diverse moduri, inclusiv adaptarea pentru tehnologii de asistenţă. În acest scop, dezvoltarea website-urilor respectă standardele tehnice prevăzute de standardul european EN 301 549 şi criteriile de succes din Directiva privind accesibilitatea website-urilor (WCAG) 2.1, la nivelurile de conformitate A şi AA.

Subpaginile relevante ale website-ului oferă, de asemenea, informaţiile prevăzute de Legea nr. 232/2022 privind cerințele de accesibilitate într-un format accesibil.

Autoritatea responsabilă pentru supraveghere.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Ministerul Economiei, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Consiliul Național al Audiovizualului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Consiliul Concurenței.

Feedback şi contact.

Nu ezita să ne contactezi dacă ai întrebări. 

Telefon: +40 312 297 798
Email: info-mini@mini.ro
Disponibilitate: de luni până vineri, între 08:00-18:00 (cu excepția sărbătorilor legale).

Actualizarea declaraţiei.

Prezenta declaraţie privind accesibilitatea a fost actualizată ultima dată la 28 iunie 2025.