Instrumentul nostru pentru gestionarea permisiunilor dvs. să utilizăm cookie-uri este offline temporar. Prin urmare, pot lipsi unele funcționalități care necesită consimțământul dvs. să utilizăm cookie-uri.

EROII NOŞTRI ÎN MĂSURI DE SIGURANŢĂ.
Se efectuează foarte multe teste de impact pentru a se asigura că cei aflaţi la volanul unui MINI beneficiază de distracţie la condus şi de cel mai înalt nivel de siguranţă pe şosea. Testări riguroase garantează faptul că pasagerii şi pietonii sunt protejaţi în egală măsură, datorită celor mai sofisticate funcţii de siguranţă disponibile în prezent: sisteme active şi pasive, care funcţionează împreună.

Sisteme de asistare la condus.
Condusul în siguranţă este plictisitor? La MINI, credem că ai parte de şi mai multă distracţie atunci când porneşti într-o nouă aventură dacă ştii că eşti în siguranţă. Sistemul opţional Driving Assistant îţi oferă funcţii precum Avertizare de coliziune şi Avertizare de pietoni. Camera video din parbriz identifică situaţiile critice, te avertizează în două etape şi pregăteşte sistemul de frânare pentru a scădea timpul de reacţie. De asemenea, acesta îţi pune la dispoziţie funcţii ajutătoare, precum recunoaşterea indicatoarelor rutiere, asistentul faza lungă şi pilotul automat activ. În plus, la bordul unui MINI găseşti şi alte funcţii de siguranţă opţionale care îţi oferă protecţie, iar în acelaşi timp îmbunătăţesc faimoasa experienţă de condus „go-kart” caracteristică MINI. Head-Up Display-ul şi camera video cu perspectivă spate îţi asigură tot ajutorul de care ai nevoie, pentru a te bucura din plin de călătorie alături de MINI.

APEL DE URGENŢĂ.
În cazul unei situaţii neplăcute, MINI este acolo pentru a-ţi da o mână de ajutor. Cu sistemul de apelare în caz de urgenţă, automobilul tău MINI declanşează în mod automat un apel în cazul unui accident, către serviciul de urgenţă 112, iar astfel primeşti ajutor în cel mai scurt timp posibil.
Şasiu rigid.
Structura caroseriei unui MINI este rigidă, dar flexibilă – aspect esenţial pentru diminuarea impactului. Aceasta te protejează în orice moment în cazul unui impact frontal, al unui impact din spate, al unui impact lateral sau atunci când automobilul se răstoarnă. Datorită oţelului rezistent utilizat, a greutăţii şi a durabilităţii optimizate, MINI îţi oferă şi un condus mai sportiv. Prin scăderea cuplului caroseriei, manevrarea în viraje înguste este acum chiar mai precisă.



Sistem avansat de frânare.
Tehnologia de frânare avansată îţi oferă control total asupra MINI-ului tău.
SISTEM DE ANTIBLOCARE A ROŢILOR LA FRÂNARE.
Sistemul de antiblocare a roţilor la frânare de ultimă generaţie are patru senzori care îţi permit să opreşti rapid, chiar şi pe drumuri alunecoase.
DISTRIBUŢIE ELECTRONICĂ A FORŢEI DE FRÂNARE (EBD).
Distribuie în mod automat forţa de frânare între roţi pentru a se potrivi condiţiilor de drum, precum şi modului curent de distribuire a greutăţii MINI-ului tău.
CONTROLUL FRÂNĂRII ÎN CURBE (CBC).
Ai luat virajul puţin cam rapid? Sistemul de Control al frânării în curbe (CBC - Cornering Brake Control) îmbunătăţeşte stabilitatea atunci când intri cu viteză în viraje.
ASISTENT LA FRÂNARE.
Te ajută să opreşti rapid în situaţii de urgenţă, prin accelerarea procesului de frânare şi prin scăderea distanţei de frânare.

Trei nivele de control.
Au fost create trei moduri de condus diferite, pentru a te menţine în siguranţă în orice moment şi pentru a-ţi permite să beneficiezi de cât de mult control doreşti.

Control dinamic al stabilităţii.
S-a dovedit faptul că sistemul de control al stabilităţii (DSC - Dynamic Stability Control) reduce numărul accidentelor. Senzori inteligenţi detectează atunci când părăseşti traseul chiar şi foarte puţin. Apoi, DSC se activează pentru a regla cuplul motorului şi aplică forţă de frânare la roţi în mod individual, acolo unde este necesar. Te afli pe mâini sigure.

Control dinamic al tracţiunii.
Jumătate cu design Checkered, jumătate în Roşu Chili – design de curse care îţi trezeşte pofta de adrenalină. Doar la asta te aştepţi de la un MINI atât de puternic, nu? Sistemul de control dinamic al tracţiunii (DTC - Dynamic Traction Control) oferă cea mai bună forţă de propulsie posibilă pe orice suprafaţă, chiar şi pe cele alunecoase ori cu nisip. De asemenea, acesta permite automobilului să derapeze uşor înainte de a reveni pe traseu – ceea ce poate fi distractiv dacă eşti în căutare de senzaţii tari.

Diferenţial cu control electronic al blocării.
Diferenţial cu control electronic al blocării (EDLC). Dacă eşti un conducător auto neînfricat şi doreşti putere maximă din partea motorului şi control optim, poţi opri funcţiile DSC şi DTC. Chiar şi aşa, MINI te menţine în siguranţă. EDLC (Electronic Differential Lock Control) porneşte atunci când este nevoie, pentru a preveni deraparea şi pentru a opri rotirea roţilor în timpul virajelor şi acceleraţiei puternice.
Siguranţă deplină.
MINI este pregătit să te protejeze în orice moment – de la faruri şi airbag-uri inteligente până la anvelope care continuă să ruleze chiar şi atunci când au pană. Descoperă mai multe detalii despre siguranţa oferită. A obţinut numeroase premii în cadrul curselor de automobile, inclusiv trei la prestigiosul Raliu de la Monte Carlo. Tradiţia continuă şi astăzi, iar numele John Cooper Works garantează calitate premium şi performanţă pe măsură.

Anvelope runflat.
Nu mai trebuie să te sperii atunci când ai pană. Anvelopele runflat disponibile opţional sunt create pentru a-şi păstra forma în caz de pană. Acestea sunt realizate din cauciuc rezistent cu pereţi laterali speciali şi ranforsaţi şi îţi permit să conduci pe o distanţă de până la 150 km, la viteze de până la 80 km/h. Astfel, poţi să-ţi continui drumul până într-un loc unde anvelopa automobilului poate fi reparată.

Stopuri dinamice.
În cazul în care trebuie să frânezi brusc din cauza unei urgenţe, aceste stopuri vor începe să lumineze intermitent pentru a avertiza automobilele din spatele tău. Apoi, luminile de avarie se activează automat şi astfel te ajută să atenuezi situaţia critică.

Airbag-uri rapide.
Fiecare MINI cu hard-top are şase airbag-uri. Acestea sunt foarte rapide şi „inteligente” şi dispun de senzori de siguranţă. Aceşti senzori monitorizează în mod constant poziţia conducătorului auto şi a pasagerului faţă, precum şi utilizarea centurilor de siguranţă şi gravitatea impactului, apoi folosesc aceste informaţii pentru a controla rapiditatea cu care se umflă airbag-urile. Ingenios, nu-i aşa? De obicei, airbag-urile pentru impact lateral sunt plasate în portiere, dar la MINI acestea sunt poziţionate în scaune. Astfel, se deschid în locul potrivit - indiferent unde eşti aşezat. Airbag-urile laterale în formă de cortină au şi o funcţie interesantă: sunt plasate în mijlocul plafonului, pe fiecare parte, şi stau deschise mai mult timp decât airbag-urile obişnuite, pentru a proteja împotriva coliziunilor multiple şi în cazuri în care sare sticlă. În MINI, eşti protejat din toate părţile.

Sistem automat de control al stabilităţii şi al tracţiunii (ASC + T).
Sistemul ASC + T (Automatic Stability Control + Traction) previne rotirea roţilor din partea faţă, ceea ce garantează condiţii de pornire ideale şi tracţiune maximă.

Faruri adaptive cu tehnologie LED.
Iluminare optimă atât pe drumuri drepte, cât şi în viraje. Farurile bi-xenon cu tehnologie LED, disponibile opţional, îţi oferă vizibilitate excelentă pe timp de noapte şi în condiţii meteo nefavorabile. Acestea sunt orientate în direcţia drumului, pentru a ilumina în profunzime fiecare viraj. De asemenea, îşi reglează unghiul spre şosea în funcţie de viteza MINI-ului tău şi de greutatea transportată. Aceste faruri se curăţă singure prin intermediul sistemului de spălare cu duze retractabile, iar astfel ai în permanenţă o iluminare clară.

Punte spate flexibilă.
Puntea spate cu legături multiple permite fiecărei roţi să reacţioneze independent. Astfel, un drum cu denivelări nu va afecta întreg şasiul, iar tu te vei putea bucura de o călătorie lină.

Doreşti mai mult?
Descoperă mai multe despre siguranţa MINI, inclusiv funcţiile create special pentru anumite modele.