Rauno Aaltonen, unul din originalii "Finalandezi Zburători", câştigător al Raliului Monte Carlo din 1967 cu Mini Cooper S, va împărtăși din experiența lui specială. La începutul anilor '60, faimosul inginer John Cooper a recunoscut potențialul sportiv al lui Mini şi aşa s-a născut faima sportivă a mărcii, alături de legendarele modele care îi poartă numele. Mulţi piloţi ai vremii au debutat pe Mini, inclusiv legendarii Niki Lauda sau James Hunt. Prima victorie importantă într-un raliu internaţional a fost obţinută în 1962 de o femeie, Pat Moss, sora legendarului Sir Stirling Moss. Într-o veritabilă luptă David vs. Golitah, înfruntând o competiţie redutabilă, Mini şi-a câştigat pentru totdeauna faima sportivă cu trei victorii în Raliul Monte Carlo, în 1964, 1965 şi 1967. Ultima a fost fost obţinută de finlandezul Rauno Aaltonen, alături de copilotul Henry Liddon din Marea Britanie.
Vitesco Technologies MINI Electric Racing este primul MINI Electric de curse din istorie şi este o iniţiativă născută în România. În cadrul evenimentul veţi avea ocazia să cunoaşteţi o parte dintre eroii din spatele acestei povești.
MIMI, aşa cum este cunoscut modelul de curse, va participa în luna mai la nu mai puţin de trei curse. Întâi va fi pilotat chiar de către directorul general BMW Group România, Josef Reiter, la Romexpo Băneasa în prima etapă a Campionatului Naţional de Super Slalom. Pe 15-16 mai, la Râşnov, pilotul oficial al proiectului, Dominic Marcu, revine pentru a doua etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Ciprian Lupu, primul pilot de curse în scaun rulant din Europa Centrală şi de Est, va participa cu MIMI la prima etapă de SuperRally, de la Mangalia, din 20-21 mai. Evenimentul marchează şi prezentarea unui proiect de artă extraordinar, semnat de Adrian Mitu. Acesta a cunoscut deja faima internaţională cu lucrări expuse în muzee dedicate automobilului din România (Ţiriac Collection) şi Statele Unite (LeMay - America’s Car Museum şi BMW Car Club of America Fundation). Adrian se remarcă prin stilul lui de pictură cu o forţă narativă puternică. În cadrul "New MINI. BIG LOVE.", Adrian va prezenta în premieră un nou set de lucrări dedicat mărcii MINI, realizate în premieră printr-un nou stil şi pe un suport cu adevărat special.